Serres, sufrageria lui Milen

Milen Georgiev a demonstrat și în cursa de duminică faptul că este ca la el acasă pe circuitul de la Serres, în Grecia. Campionul OMV MaxxMotion MotoRC din 2021 a câștigat ambele curse ale weekendului etapei a treia, duminică reușind un nou forcing încă de la start. Incertitudinea asupra numelui câștigătorului a durat până la mijlocul cursei care s-a întins pe 16 tururi, după care Milen a risipit emoțiile. Bulgarul pare că s-a adaptat în timp record la schimbarea motocicletei de concurs, de la Yamaha R1 la BMW M 1000 RR, și a terminat o cursă în care a fost aproape perfect.

Printre performerii zilei s-a numărat și Ionuț Mistode, pilot IQ Motorsport care a citit impecabil condițiile de temperatură și a ales varianta potrivită de anvelope, lucru care l-a ajutat să își facă o cursă ușoară, așa cum a declarat la finalul ei. În spatele lui Mistode, tot pe podium, a venit Vlad Neaga. Pilotul Racing Academy s-a declarat mulțumit cu poziția obținută, în special datorită faptului că a reușit să revină pe prima poziție în clasamentul general, în fața lui Cătălin Cazacu.

Șah și mat, cu Florin Bîrlădeanu

La clasa S 600 am avut parte de noi surprize. De data aceasta, Florin Bîrlădeanu a obținut o victorie confortabilă în fața lui Plamen Petrov. Un pilotaj precis al motocicletei Honda CBR 600 RR, o strategie perfectă și o alegere inspirată a anvelopelor, toate au contribuit la menținerea suspansului în ceea ce privește lupta pentru titlul de campion al clasei intermediare.

Surpriza zilei de duminică s-a numit Georgian Radu. Pilotul Romlab Racing Team a revenit pe podium după mai bine de un an, însă acum la capătul unei prestații de lăudat. A condus aproape jumătate de cursă în fața cuplului Petrov-Bîrlădeanu și a reușit să reziste la final în fața unui Pavel Draganov cu mai multe resurse fizice.

Răzvan câștigă, Eric rămâne lider

În ciuda unui start prost care l-a trimis pe poziția a cincea după primul viraj, Răzvan Teodorescu a reușit să confirme încă o dată faptul că circuitul de la Serres este unul pe placul lui. Pilotul Racing Academy și-a depășit pe rând rivalii și a câștigat cu un avans confortabil cursa care îl aduce la mică distanță de Eric Stanciu în clasamentul general.

Pe poziția secundă s-a clasat Matei Florea, cel care a avut o cursă aproape perfectă, cu depășiri spectaculoase și un pilotaj agresiv, dar complet în limitele sportivității. Podiumul a fost completat de Eric Stanciu, pilotul Race X acuzând în continuare probleme tehnice după ce a fost nevoit să schimbe motocicleta de concurs care i-a adus rezultatele din primele două etape.