Lupta pentru titlu: Milen se apropie de Neaga

Milen Georgiev și Vlad Neaga își împart victoriile în cursele clasei S 1000 din weekendul etapei a patra OMV MaxxMotion MotoRC, cei doi fiind în acest moment și principalii candidați în lupta pentru titlul de campion, la fel ca în 2021. Dacă Neaga a fost mai rapid sâmbătă, Milen Georgiev și-a luat revanșa în cursa clasică și a câștigat fără emoții, cu un avans considerabil. ”Sunt fericit cu această cursă, sunt fericit cu modul în care m-am simțit pe motocicletă. De asta azi zâmbesc și ieri nu am făcut-o”, a spus Georgiev la conferința de presă de la final. Chiar și cu acest loc doi, Vlad Neaga conduce ostilitățile la general și își face deja planurile pentru atacarea ultimelor două runde din sezon. ”Startul și primele două tururi au fost poate printre cele mai grele două tururi de până acum. A fost ca o perdea, nu am putut să depășesc, piloții stăteau în paralel. Nici Cazacu, nici Buleandră, nici Manfred nu s-au lăsat, a fost destul de greu să trec în față repede”, a spus Neaga.

Podiumul clasei a fost completat de George Cațan. Pilotul Racing Academy a avut o cursă în care a luptat și a impresionat cu o defensivă precisă în fața lui Ionuț Mistode, acesta din urmă plecat de pe ultima linie a grilei de start. ”Având în vedere deficitul de puncte pe care îl am față de Vlad și de Milen, obiectivul este să termin pe podium în acest sezon, locul unu este dificil de atins”, a spus Cațan la final.

O nouă cursă-show Petrov – Bîrlădeanu

La clasa S 600, așa cum ne-am obișnuit în sezonul 2022 OMV MaxxMotion MotoRC, Plamen Petrov și Florin Bîrlădeanu au oferit un spectacol de neuitat. Cei doi au reușit să se desprindă de grup relativ repede și, precum în cursa Q, au mărit ritmul. Un ritm care a părut să îi fie accesibil, doar până la un punct, numai lui Robertino Dumitru. Florin Bîrlădeanu a făcut, în intrarea din ultimul tur, o depășire ce părea decisivă în lupta pentru victorie, însă bulgarul a revenit și a trecut primul linia de sosire.

A fost o nouă zi excelentă pentru Robertino Dumitru, pilotul Next Level Racing Team reușind duminică să coboare pentru prima dată sub bariera de 1:44 pe tur.

Eric, favorit principal la titlu

Cursele din etapa a patra la clasa BMW S 300 au stabilit un favorit clar la titlul de campion din 2022. Eric Stanciu a reușit să câștige și duminică și, profitând de o nouă clasare în afara podiumului a lui Răzvan Teodorescu, pare să aibă deja o mână pe trofeu. Dacă pentru pilotul Race X nu au fost emoții, Alex Lupu și Ștefan Goriuc au fost într-o permanentă luptă pentru conservarea pozițiilor. Acesta din urmă a purtat duelul pentru ultimul loc de pe podium cu Răzvan Teodorescu, duel pe care l-a câștigat până la final.